S-a trezit PNL?

alina-gorghiu-contracte-similare-cu-dan-sova-309204

Nu am mai scris de aproximativ 3 săptămâni, dar chiar simțeam nevoia de o aface, însă din lipsa subiectelor interesante, am zis să o las baltă.

Astăzi, s-a întâmplat minunea: PNL s-a trezit cerându-i premierului Dacian Cioloș o ordonanță de urgență privind modificarea legii electorale. Această modificare constă în alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Trebuie totuși menționat faptul că decizia alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin a fost luată în timpul guvernării PDL, un PDL care astăzi se regăsește, în cea mai mare parte, în actualul PNL care propune schimbarea.

Pe de o parte, este un lucru negativ pentru că această măsură va ajuta PNL-ul în actualul context. Pe de altă parte însă, va avea beneficii pe termen mediu și lung, asta, bineînțeles, dacă nu va mai suferi modificări în viitor. Spun asta pentru că această modificare va avea ca efect o revitalizare a democrației la nivelul local din România și, probabil, nu se va mai da bătălia între cine dă mai multă făină, zahăr sau chiar și găleți.

În final vreau să subliniez faptul că deși acum doar PNL va fi în avantaj, sper că pe termen lung să nu mai fie modificată legea și avem o democrație la nivel local în adevăratul sens al cuvântului.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s