Teamă de a conduce?

alina-gorghiu-contracte-similare-cu-dan-sova-309204

Au trecut deja doi ani de când mă înscriam cu multă speranță și încredere în stagiul de practică organizat de actualul președinte al noului PNL, Alina Gorghiu. Din păcate, acel stagiu de practică s-a dovedit a fi mai mult propagandă partidului și, în mare parte, doar distribuirea pliantelor prin zona 13 Septembrie din București. Sincer să fiu, la acel stagiu de practică, doamna președinte și-a făcut apariția doar de vreo 3 ori într-o lună, atunci fiind doar deputat. Oarecum îmi pare rău că o critic pentru că experiențele mai puțin plăcute te formează ca om în mare parte.

Revenind la prezent, zilele acestea a făcut o declarație care, pe mine personal, m-a surprins, cred, mai mult decât pe oricine, anume „Eu nu vreau să candidez la Primăria Generală. Cred că este o funcţie de foarte mare responsabilitate. Moştenirea e absolut înspăimântătoare la Primăria Generală, acolo trebuie pusă o bombă“. Din punctul meu de vedere, nu este o declarație prea bine formulată pentru președintele celui mai bine cotat (crede ea) partid din țară. Prin aceasta, a arătat doar o lipsa de responsabilitate pentru actul de a conduce o primărie râvnită, în principiu, de toate partidele minus PNL, contrat a ceea ce mi-a zis în urmă cu doi ani, anume „Suntem pregătiți să guvernăm!”.

Stimată Alina Gorghiu, un partid care nu-și propune să câștige orice fel de alegeri, nu se mai poate numi un partid, ci cu maximă indulgență un grup. Acesta e scopul partidelor: să intre în cursele electorale și să adune voturi (e o diferență dintre adunat și câștigat; voi scrie poate cu altă ocazie) astfel încât să obțină cât mai multe locuri în urma alegerilor. Cine ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru Primăria Generală? Biserica, un om luat la întâmplare sau un partid politic?

În încheiere, chiar dacă, în urma ultimelor evenimente, PNL-ul și-a pierdut orice urmă de credibilitate în ochii mei, acum și-a pierdut-o cu totul!

Anunțuri

3 gânduri despre “Teamă de a conduce?

  1. PAUL ,PE ALINA O CUNOSC ,ERA O FATUCA DIN TECUCI ,,SI SE DADEA MARE LIBAERALA.I-AM SCRIS SA-MI SPUNA CARE ESTE DECALOGUL LUPTATORULUI LIBERAL?,
    STII CE MI-A RASPUNS …SARUTMNANA DOMNULE PELIN DAR IN IGNORANTA MEA NU-L STIU ,VA ROG SA MI-L TRIMITETI!,I L-AM TRIMIS,DAR LIBERALA NU ESTE.ARTICOLUL TAU O ATINGE DIN PLIN PE „LIBERALA” ALINA GORGHIU.DE ALTFEL CA MEMBRU FONDATOR AL PNL ,DUPA 25 DE ANI,AM VAZUT CA TRADAREA LUI CRIN „CHUCKY”ANTONESCU SI ALTOR „LIBERALI ,FOSTI IN PAC,IN PARTIDUL SECURISTILOR APR ,A FOST UN SINGUR TEL SA CONFISTE SI SA DESFIINTEZE PNL. DAR PARTIDUL BRATIENILOR ,SI INTREAGA SA ISTORIE A FOST PRELUATA DE ALDE,CARE S-A REAFILIAT LA INTERNATIONALA LIBERALA LA CARE A FOST AFILIAT DIN 1988 SI LA GRUPUL EUROPEAN ALDE.PAUL AI ATINS PUNCTUL SENSIBIL AL PENALEI ALINA GORGHIU,CARE SI-AR VINDE SI PE MAICA-SA ,CA PE TATAL EI L-O VANDUT..O SA O ASTEPTE „BECIUL DOMNESC!”,O ZI FAINA!
    TI-AM PRELUAT ARTICOLUL SI L-AM PUS PE BLOGUL MEU ESTE ARGUMENTAT SI AI PUNS PUNCTUL PE I!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mersi frumos de aprecieri! Am fost pana in primavara asta, membru PNL de cand aveam 17 ani, atat in Lupeni, cat si aici, in capitala. Nimeni nu cred ca ar putea sa conteste faptul ca trag catre liberalism, dar la momentul actual, ce se practica in Romania nu mai e liberalism, nici social democratie, nici nimic…chestiile astea numita pompos partide politice sunt doar un grup de oameni care nu au o ideologie comuna decat sa iasa banul, atata timp cat toti migreaza pe bunul plac, azi de stanga, maine de dreapta, maine iar de stanga….

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s