De ce nu-mi place România?

 

In urma acestui articol, scris de buna mea prietena, am decis sa scriu de ce nu-mi place Romania si de ce vreau sa ma mut cat mai curand cu putinta din tara mea. Cum nu cred ca e nevoie de un articol gen compunere, am sa le mentionez cu liniuta (scuze, Gabi):

  1. Urasc Romania acelor momente cand iesi din casa si esti inconjurat de 3-4 (caz fericit) caini comunitari flamanzi care vad in tine o potentiala masa pe cateva zile;
  2. Bucurestiul, capitala acestei tari bogate in numeroase zone de-ti taie respiratia, sa fie cu totul inundat la prima ploaie putin mai tare, dar are pretentii de capitala europeana
  3. Pentru ca m-am saturat de tiganii din autobuze care nu au auzit de casti si ii incanta si pe restul pasagerilor cu ultimul hit al lui Salam
  4. Pentru ca e pur si simplu anormal sa dai flashuri si sa claxonezi masina din fata ca nu a pornit dupa 3 sutimi de cand s-a pus verde la semafor
  5. Pentru ca, de cele mai multe ori, statul bunastarii in Romania lipseste. Dovada sta in statistica UE care zice ca in comparatie cu 2007, ‘child poverty’ a crescut cu 13%
  6. Pentru ca m-am saturat de fanaticii religiosi care te-ar arde pe rug daca nu ai aceeasi parere cu ei (aka pupatorii de cadavre/moaste)
  7. Lipsa tolerantei la alte religii, aici ma refer la moschea din Bucuresti
  8. Urasc tara asta pentru ca iesi din spital mai bolnav decat ai intrat
  9. Lipsa unui sistem de educatie adecvat secolului 21
  10. Salariile mizere ale profesorilor si a medicilor. In multe cazuri, elevii au telefoane cat vreo 3-4 salarii ale unui profesor
  11. Pentru ca nu s-a luat nicio decizie remarcabila si de efect dupa Colectiv

Desigur, lista poate continua, insa ma opresc aici. Cert este ca fac pasi repezi pentru a fi cat mai departe de tara care a reusit sa ma formeze, dar care nu-mi ofera un trai decent pentru a nu ma gandi nici in gluma la a pleca.

Anunțuri

De ce îl apreciez pe Iohannis?

Nu! Nu vreau să sune a articol de propagandă la adresa lui. A făcut (sau mai bine zis: n-a făcut) multe lucruri care ar fi trebuit să fie făcute. Mi-a pierit și urma de încredere în el cu numirea noului prim ministru, Dacian Cioloș.

Dar a făcut și Iohannis un lucru bun, acela că a oprit finanțarea Republicii Moldova cu 150 de milioane de euro. Deși sunt un susținător frenetic al Unirii Basarabiei cu România doar din respect pentru istoria comună, nu din mai mult, sunt de părere că oprirea finanțării le va da de gândit moldovenilor să caute stabilitate politică pentru că lipsește un guvern de ceva vreme acolo. Plus că din 3 partide pro-europene au rămas doar 2, PLDM-ul schimbând baricada de partea partidelor pro-ruse, astfel fiind imposibilă crearea unui guvern din cauza lipsei majorității în Parlament, iar o posibilă guvernare ar fi posibilă doar dacă ar face alianță cu PCRM, care culmea, la fel ca și cele 2 partide pro-europene, s-a folosit de imaginea Europei de Vest pentru a câștiga voturi, ceea ce mă duce cu gândul că și partidele declarate pro-europene sunt pro-europene doar pentru a atrage votanții de partea lor.

Apreciez, în final, această decizie deoarece nu poți ajuta un stat cu bani, indiferent dacă sunt rambursabili sau nu, unuia care nu are stabilitate în cadrul puterii executive, unui stat în care este posibilitatea să se formeze un guvern pro-rus.

Sunt curios, cum va argumenta unirea organizația Tinerii Moldovei, în contextul opririi finanțărilor?

Numărul de parlamentari

12185467_506759816162447_6526976756741654298_o

O imagine poate cât o mie de cuvinte, despre această fotografie aș vrea să discutăm azi, mai exact despre afișele ce cuprind fotografia.

Hai să luăm afișul din stânga „Klaus, nu ne grăbim! Suntem aici și gândim!”. Mass Media a tot prezentat zilele acestea după cumplitul accident că nu e o problemă de azi, de ieri autorizațiile ISU ale localurilor, adică să o luăm prin faptul că doar 7% dintre școli au această autorizație. Ce pretenție ai putea avea de la un afacerist să dețină autorizația ISU, când tu ca stat nu ești în stare să asiguri autorizațiile școlilor, care se află în proprietatea ta. Plus, trebuie menționată și lipsa unei reacții ferme ale președintelui Klaus Iohannis, care a preferat, din nou, să nu aleagă nicio baricadă, nici cea a Parlamentului, nici cea a străzii.

Al doilea afiș în schimb mi se pare prostia cruntă a poporului nostru și într-o oarecare măsură ne merităm soarta. Cum ar putea cineva să ceară doar 300 de parlamentari la 19 milioane de locuitori și în primul rând de ce? Se spune prin popor că au salarii nesimțite, că au imunitate și că sunt prea mulți.

Partea cu salariile nesimțite cade din start pentru că din bugetul anual al României se alocă 0.04% pentru asta, adica o sumă cu care nu faci nici măcar o gradiniță, plus că ar trebui să știe toată lumea că o democrație costă, dar nu într-atât încât România să nu-și poată permite.

Cât despre imunitate, e normal să o aibă. Toate statele din Uniunea Europeană au această imunitate parlamentară, plus că acel parlamentar reprezintă în interiorul Parlamentului o parte din România; e exact ca și un diplomat la scară mai mică. Orice diplomat are imunitate în țara în care a fost trimis, de exemplu diplomatul român va avea imunitate pe teriotoriul statului Singapore.

300 de parlamentari la 19 milioane!? Serios!? Adică un singur om să poată reprezenta cu succes în Parlament 64 de mii de oameni? Nu au reușit cei din Piața Universității să-și aleagă un singur lider care să-i reprezinte și au fost doar 35 de mii. Fuck this Logic! Italia, de exemplu, are aproape 1000 de parlamentari, fără să mai punem la socoteală că salariilor sunt de 24 de mii de euro pe lună, adica puțin mai mult de dublul salariului unui parlamentar român, iar italienii nu se plâng, chiar sunt mulțumiți de numărul și salariile parlamentarilor lor.

Cam atât pe azi.

De ce guvern de tehnocrati?

În primul rând vreau să transmit pe această cale sincere condoleanțe familiilor îndurerate în urma incidentului nefericit de la Colectiv și, totodată, multă putere de luptă acelora care au supraviețuit și se află în spitale.

Vreau să scriu despre cererea străzii de a impune un guvern tehnocrat. Menționez că sunt unul dintre aceeia care a participat la revoltă, deci știu despre ce e vorba. Acest guvern tehnocrat e cam învechit, dragi cititori, și nu se mai poate aplica în contextul unei democrații. Conceptul acesta de guvern tehnocrat a apărut în anii ’80, pe vremea comunismului. Pe atunci, un anume Vlad Georgescu, de la postul Europa Liberă, îi cerea lui nenea Ceaușescu să pună măcar niște oameni competenți pe posturile de miniștrii deoarece erau doar oameni puși pe relații acolo.

Atâta vreme cât e democrație în România, cu vot universal, cu multipartidism nu mai e actual conceptul de guvern tehnocrat, mai ales cu noua lege de a înființa un partid cu doar 3 membri. Democrația îți dă posibilitatea ori să alegi partidele existente sau dacă nu te simți reprezentat, să-ți faci propriul partid.

Atât am avut de zis.

Cele bune